Alex Rizea

Ana Maria - Relatări

Înapoi la articole

Sunt fan și încurajez scrisul de orice fel, jurnal, proză, poezie pentru ajutorul pe care această metodă îl pune în introspecția individului. Așa că le-am zis clienților mei: ok, haide să scriem ceva personal pentru fiecare despre relația cu sportul, exercițiile fizice… Astfel sper să iasă o serie de texte nesfârșite din partea lor, care să întărească relația cu ei înșiși și să aducă o notă de motivație cititorilor.

 

Toate începuturile au în spate o poveste, o dorință, un scop mai mic sau mai mare, o scânteie. Povestea mea legata de sport începe în copilărie, când împreună cu frații mei făceam tot felul de exerciții, iar tata era arbitrul în competițiile noastre. În generală abia așteptam ora de sport ca să joc fotbal cu băieții. Mi-a plăcut să fac mișcare de mic copil, deși la acea vreme nu o practicam constant.


Însă pasiunea pentru sport s-a creionat câțiva ani mai târziu, când pentru mine a face mișcare a devenit o metodă de a mă deconecta de la realitate și, în același timp, de a mă conecta la mine însămi. Sportul mă ajuta să mă descarc emoțional, îmi dizolvă orice stare supărătoare. Am simțit că mi-am creat propria lume, în care, cu curiozitate și răbdare, mi-am dat voie să pășesc. M-am simțit liberă și asta mi-a dat încredere să continui. Astfel că această pasiune mă aducea în sala de sport în fiecare săptămână. Curiozitatea și dorința de a face lucrurile mai bine și-au pus amprenta și asupra stilului meu de viață, care în timp, a devenit mai sănătos.


Am fost mult timp independentă în ceea ce privește programul meu la sală, deși nu făceam toate astea pentru a avea un rezultat anume, ci din pură plăcere. Dar simțeam că undeva în adâncul ființei mele voiam să fac mai mult. Admiram multă lume din sala de sport, apreciam efortul, munca, perseverența, transformarea lor.


Așa l-am cunoscut și pe Alex, din simpla curiozitate de a afla mai mult, de a înțelege mai multe despre sport. Am început cu discuții legate de exerciții fizice, alimentație, stil de viață. Nu îmi imaginam că vom ajunge să ne cunoaștem și mai bine, să fim o echipă, deoarece mie îmi plăcea mult să lucrez pe cont propriu. Dar, cu timpul, am ajuns la concluzia că în sală, la fel ca în viață, aveam nevoie și de o schimbare, de o nouă direcție, de o viziune măcar ușor diferită față de a mea, pentru a putea evolua.


Alex mi-a propus să colaborăm și am spus un DA mare și susținut! Când scriu aceste rânduri deja se împlinește o lună și doua săptămâni de când lucrăm împreună. Și când spun lucrăm, o spun cu apreciere, hotărâre, pasiune, plăcere, perseverență, consistență, trudă, dedicare!

Asta e ceea ce văd la el și simt că îmi transmite și mie! E minunat să observ cum toate cele de mai sus își pun amprenta în viața mea, cum corpul meu devine mai puternic, iar eu reușesc să am un control mai bun al vieții mele și în afara sălii de fitness. Pentru că DA, asta face sportul, mă ajută să-mi dezvolt autocontrolul, să fac ordine în mintea și în viața mea, să am o stare de bine, fizică și psihică. Alături de Alex am descoperit o lume a fitness-ului tare interesantă! Și continui să fac asta zi de zi! 💪

image
insta
tiktok
wapp