Despre diete și despre dieta de concurs

Înapoi la articole

„Cum e să ții dietă? Greu..? Da, nu e pentru oricine!“

 

Am auzit asta des și chiar nu e pentru oricine. Dar mai degrabă nu pentru oricine care nu e antrenat într-un anumit fel și nu acest tip de dietă.

 

Ca să ții o dietă care își are ca scop reducerea grăsimii corporale până la limită și, în același timp, păstrarea masei musculare, trebuie să ai ceva experiență cu exercițiile de hipertrofie, cu rutina de a face anumite lucruri într-un anumit fel, un fel de disciplină… 

 

Adică atât fizic, fiziologic, trebuie să se întâmple ceva modificări, cât și mental e nevoie de o consecvență anume, maturitate și experiență, dacă vrei… 

 

Acuma pe partea cealaltă, dietă înseamnă pentru fiecare dintre noi altceva și e normal să fie așa! 

 

Fiecare are alte activități, alte preferințe alimentare întipărite în timp, alte date și informații corporale, vârstă, sex… și așa mai departe. 

 

Iar din punctul meu de vedere, chiar dacă îți măsori cantitățile de mâncare sau poate doar pe unele, chiar dacă nu le contorizezi, tot se cheamă că ții o dietă. Dată de anumite orientări tradiționale, de felul informațiilor pe care le urmărești, mai vorbești cu un doctor, mai vezi un nutriționist pe instagram,  sau poate de bolile care ți se întâmplă. 

 

Așadar mai intuitiv sau mai științific, tot există niște tipare nutriționale cu care te alegi în cele din urmă.

 

O dietă într-o pregătire pentru concursul de culturism se caracterizează foarte simplu pe principiul deficitului caloric. Adică caloriile mâncate trebuie să fie mai puține decât cele pe care le folosește corpul în activitățile metabolice și în celelalte activități care se desfășoară zilnic. 

 

Caloriile trebuie să fie mai puține, ok. Dar cu cât mai puține și în raport cu ce? 

 

Mai degrabă în raport cu obiectivul corporal la care trebuie să ajungi. Adică la câteva zile, 7, să zicem, se evaluează forma corpului. Sunt anumite zone unde grăsimea începe să dispară sau din contră, nu se întâmplă nimic. Apoi mușchii din anumite zone cum arată? și tot așa… 

 

Iar în funcție de aceste evaluări se ajustează numărul de calorii sau rămâne la fel, să scadă sau să crească… 

 

Dacă faci dietă în deficit caloric, dar vrei să păstrezi pregătirea în lifestyle, poți aborda cu aceeași măsură, dar nu te îngreuna cu timpul în care se întâmplă aceste schimbări. Pentru că lifestyle înseamnă de acum înainte până la bătrânețe/moarte, toată viața. 

 

Totodată îți poți stabili un timp aproximativ, ca să poți stabili apoi un obiectiv legat de acest timp și să ții motivația sus. 

 

Ești curios ce alte strategii se folosesc în diete și cum a decurs ultima mea dietă? O să-ți spun mai multe într-o postare viitoare. 

 

Ai grijă de tine, fă-ți exercițiile, mănâncă frumos și ce dorești și ne auzim curând! 💪

image
insta
tiktok
wapp